prima...vara

imi adorm fericirea pe o piatra ... o invelesc in paturi ... se dezveleste in soapte, se aprinde in sclipiri si adoarme ... imi doarme fericirea pe pietre, scaldata de apa de ploaie, zburdand dusa in departare de vant ...
a urcat in sus alene si s-a aruncat ... si-a desfacut aripile si s-a lasat in jos, sa cada, sa coboare ... sa tresara somnoroasa inainte de a deschide ochii ... a alergat apoi sa se ascunda, acolo dupa cotul raului intr-un tufis, printre cuvinte ce nu le intelegea ... le vedea cum se altura unul de altul, dar treceau, veneau altele si altele, diferite, asemenea ...
le ingramadise la un moment dat intr-un mototol de hartie alba ... s-a murdarit de timp hartia si a aruncat-o ... in alta zi le-a impaturit cu dunga intr-un sertar si a uitat cum se deschide ... a mai incercat in rotocoale de ceai, ba chiar l-a si baut ... si inca mai vin cuvinte, cuvinte care trec, cateva se agata de crengi pana in toamna cand rosesc in soare si panze de paianjen si le scutura apoi ...
acum sunt alte panze de paienjen ... sunt verzi si stropi de ploaie cu curcubee si cu zambete ca e cald ... sunt proaspete, abia intinse ... ca si fericirea ... s-a intins sa astepte soarele de maine ...